POVESTEA MINIARTSHOW
by Ioana Ginghină
Suntem o echipă de profesioniști în arta spectacolului, creatori de programe educative prin teatru, workshopuri de creație și coaching, spectacole și evenimente private și corporate.
Dar cel mai important, suntem aici să-ți oferim experiențe de neuitat, prin care să descoperi lucruri frumoase și nebănuite despre tine însuți.
În 2012, MiniArtShow s-a născut dintr-un vis frumos, acela de a crea un teatru independent pentru copii și tineret, complet atipic.
Și dintr-o nevoie a fondatoarei, Ioana Ghinghină, de a-și educa și distra fetița, pe atunci în vârstă de 2 ani. Cum pe piață nu existau activități pentru copiii între 0 și 3 ani, Ioana a început să creeze proiecte speciale pentru această grupă de vârstă. Odată cu înaintarea în vârstă a micuței, s-au diversificat și proiectele MiniArtShow, în premieră pe piața din România.
9 ani mai târziu, 17000 de mini-talente descoperite și nenumărate zâmbete, continuăm să facem lumea un loc mai frumos și mai colorat, prin noi programe, jocuri și ateliere pentru cei mici și cei mari.