Skip links

Ioana Ginghină – prima experiență Tisha și Jucăriile

Jocul nostru, TISHA ȘI JUCĂRIILE a ajuns în casele copiilor în ziua de Paște.

Ioana, nepoțica Ioanei Ginghină, a primit și ea, acest joc.

Iata ce ne spune actrița despre această experientă.

“ În vacanța de Paște, am fost doua zile la Sibiu, orașul copilăriei mele și locul unde locuiește familia mea.

Nepoțica mea Ioana are 5 ani, așa că m-am gândit că cel mai potrivit cadou de Iepuraș, ar fi noul joc inventat chiar de mătușa ei, ”Tisha și Jucăriile”.

Când am scos jocul nu i s-a părut chiar așa de interesant pentru că mai primise și alte cadouri, iar acesta nu era ceva ”la modă”, însă când l-am desfăcut și am activat povestea s-a activat și ea. ?
În primul rand m-a întrebat cine vorbește.

I-am arătat cartonașul cu personajul Tisha și i-am spus că ea este fetița care vorbește.

I-a plăcut și m-a rugat să-i fac și ei codițe exact ca ale Tishei.

Am dat povestea pe stop și i-am coafat părul așa cum și-a dorit.

Apoi atenția ei s-a dus spre un alt personaj, Rază de Culoare. Din poză ea credea că este un personaj negativ și atunci a vrut să asculte povestea mai departe ca să vedem când apare Raza de Culoare.

Am dansat pe prima melodie, apoi ne-am pus pe treabă.

Soarele, ne-a ieșit perfect, dansul la fel, am avut ceva probleme la curcubeu, căci se pare că niciuna nu prea aveam răbdare. Noroc cu filmuletul de pe site: “Cum să faci un curcubeu” .

Așa am reușit să-i arat Ioanei ce va ieși dacă ne punem mintea și degețelele la treabă și să o conving să-l terminăm.

Am dansat foarte mult și cred că provocarea ei preferată a fost să aranjeze cartoanele cu talpi și palme pe podea și să ne chinuim să respectam ordinea propusă de ea.

 La fel, cântecul păpușei de porțelan și cel al Ursulețului au fost preferatele ei.

Le-a ascultat de mai multe ori și cam toată ziua le-am fredonat împreună.

Tabla de joc cu buline, ne-a dat și ea puține bătăi de cap, dar am reușit să le găsim la toate locul, așa că ne-am super distrat și cu această provocare. “

Ce a aflat actrița din această experientă?

Că jocul trebuie jucat cu pauze, mai ales dacă copilul este mai mic.

Povestea merge ascultată de mai multe ori, chiar și fară joc.

O puteți asculta în mașină, la un drum mai lung, iar dacă se întâmplă ca copilul dumneavoastră să facă o pasiune pe unul sau mai multe dintre cântecele din coloana sonoră, atunci este perfect, căci găsiți și melodiile separat pe site-ul www.miniartshow.ro

Sursă: https://ioanaginghina.ro/prima-mea-experienta-cu-tisha-si-jucariile/

Dacă sunteți curioși să aflați mai multe detalii despre acest joc puteți sa vizionați trailerul nostru, aici

Mai multe detalii găsești pe acest link: https://miniartshow.ro/tisha-si-jucariile/

Distribuie

Leave a comment

Fii la curent cu magia MiniArtShow (by Ioana Ginghină)!
Abonează-te la newsletter-ul nostru și ai 10% reducere la primul produs achiziționat!
Fii la curent cu magia MiniArtShow (by Ioana Ginghină)!
Abonează-te la newsletter-ul nostru și ai 10% reducere la primul produs achiziționat!