Skip links

Cum țin copilul departe de telefon în această vacanță?

Se pare că sunt din ce în ce mai multe studii care ne arată că unii copii sunt atât de dependenți de telefonul mobil încât nu pot sta departe de el nici măcar câteva minute.

Mulți părinți pun întrebări precum „Ce pot face pentru a preveni utilizarea excesivă a telefonului mobil de către copilul meu?”, „Cum pot să-l țin pe copilul meu departe de telefonul mobil?” și „Cum pot să opresc dependența copilului meu de telefonul mobil? ”

 Nu este imposibil de reparat această problemă, dar necesită timp și răbdare. Să nu uitam că cei care i-au făcut “cunoștință” cu telefonul, sunt adulții. În primul rând că te vede pe tine stând la telefon, televizor, laptop…etc

Iată câteva lucruri simple pe care le puteți face pentru a ține copilul departe de telefoanele mobile, mai ales acum în această perioadă de vacanța de sărbători.

  • Țineți copilul cât mai ocupat:

Odată cu pandemia s-au micșorat și spatiile de joacă, așa că tot mai mulți copii sunt obligați să rămână în interior.

Drept urmare, copiii își petrec timpul jucându-se cu jucării.

Unii se leagă și de gadgeturi precum smartphone-urile, tabletele, televizorul care au devenit un fel de divertisment pentru cei mici și bone pentru cei mari.

Pentru a preveni acest lucru, scoateți copilul în parc pentru a-i permite să-și petreacă timpul alergând și jucându-se.

Dacă aceasta nu este o opțiune, înscrieți-l la un club sportiv, la cursuri de actorie, pictură și alte activități recreative, care să implice doar joacă nu și muncă intelectuală.

O altă variantă ar fi să te împrietenești cu alti părinți și astfel să faceți cu schimbul vizite lungi în care copiii să se poată juca împreună.

  • Restricționați utilizarea:

Deoarece smartphone-urile sunt acum o parte inseparabilă a vieții noastre, este dificil să le ținem departe de copii.

Mai devreme sau mai târziu, copilul dumneavoastră tot vă începe să utilizeze telefonul mobil.

Însă este important să înțeleagă încă de la început că poate folosi telefonul pe o perioada scurtă de timp.

Descurajează utilizarea acestuia în timpul mesei, al orelor de studiu, al culcării sau când este timpul să vă jucați sau să ieșiți afară.

Dacă copilul este mai mare discutați cu el despre efectele nocive ale utilizării telefonului mobil asupra sănătății.

Citește-i articole în care se explică diferitele efecte adverse sau arată-i unul dintre videoclipurile disponibile pe Youtube despre acest subiect.

  • Pune parolă:

Nu este întotdeauna posibil să fii în preajma copilului tău pentru a-l descuraja de la utilizarea unui smartphone. Într-o astfel de situație, tehnologia însăși te poate ajuta.

Setați o parolă pe telefon, astfel încât copilul dvs. să nu il poată utiliza în timp ce sunteți plecat.

  • Fiți un exemplu:

Mulți dintre părinți petrec mult timp pe smartphone-urile lor.

În acest caz, a spune copiilor să nu folosească telefonul mobil nu prea ajută, pentru că cei mari sunt un model pentru cei mici.

Deci, fii un model bun pentru copilul tău, limitându-ți utilizarea telefonului mobil. Cu toate acestea, dacă profesia ta solicită utilizarea dispozitivelor mobile, fă-o departe de ochii copilului tău sau explica-i cum că ești la serviciul tău online și că la o anumită ora vei termina.

Indiferent de vârstă arată-i cât vei sta ocupat și apoi gata, uită de telefon.

  • Joacă-te cu copilul tău:

Deși majoritatea părinților sunt foarte ocupați, este important să vă alocați timp pentru activități zilnice cu copiii dumneavoastră

Implicarea copilului în activități precum gătitul, curățenia sau grădinăritul îl vor ține departe de smartphone sau alte gageturi.

De asemenea, vă puteți încuraja copilul să-și formeze anumite hobby-uri precum desenull, pictura, ascultarea muzicii, scrierea creativă, crearea de povesti sau personaje, cititul, etc.

Jocurile de societate sunt foarte bune în aceasta perioadă, mai ales dacă sunteți acasă toată familia și puteți să vă strângeți cu toții la masa și să începeți un joc nou. Nu uitați că cei mici sunt cei mai fericiți când se joaca cu părinții lor.

Nu uitati de recomandarea noastra, noul joc musical creativ TISHA ȘI JUCĂRIILE.

Acum îl puteți comanda chiar de pe siteul nostru.

Este un joc cu suport audio care va pune toată familia în acțiune.

Sunt sigură că aveți și voi o grămadă de idei prin care noi adulții să ne petrecem timp de calitate cu copiii noștri.

Asteptăm să ne scrieți si voi!

Care sunt ideile dumneavoastră prin care reușiți să tineti copilul departe de telefonul mobil?

Distribuie

Leave a comment

Fii la curent cu magia MiniArtShow (by Ioana Ginghină)!
Abonează-te la newsletter-ul nostru și ai 10% reducere la primul produs achiziționat!
Fii la curent cu magia MiniArtShow (by Ioana Ginghină)!
Abonează-te la newsletter-ul nostru și ai 10% reducere la primul produs achiziționat!