Despre a fi tată și nu numai! #Şitaţiisepricep

Despre a fi tată și nu numai! #Şitaţiisepricep

Bine v-am găsit!

Poate că în cazul meu a fost natural, firesc, să îmi doresc să fiu tată. Am avut un tată extraordinar, în mare parte un exemplu de implicare în viața de familie. Pe de altă parte, cum vremurile se schimbă, este greu să ne raportăm la copilăria noastră în momentul în care devenim, la rândul nostru, părinți.

Acum vreun an și ceva aflam cu mare emoție că aveam să devin tată. Pentru a doua oară. La zece ani diferență. Tot de fată. Atunci mi-a și venit ideea și am deschis un jurnal online pentru mine, prieteni și cine s-ar arăta interesat de evoluția sarcinii, de tratamente, de naștere. Am început să scriu despre copii și părinți. Despre gândurile și experiențele mele. Despre București și locurile în care călătoresc.

Spuneam mai devreme despre implicare. Implicare în viața de familie.

Implicare în creșterea copiilor

Știu că nu toți suntem la fel și avem păreri și căi diferite, ceea ce este perfect normal. Pentru că în final ne dorim același lucru: un viitor mai bun pentru copiii noștri.

Dar în ce constă această implicare?

Informare. În cazul meu, a pornit din timpul primei sarcini când am achiziționat și citit din scoarță-n scoarță toate cărțile referitoare la sarcină, naștere și creșterea bebelușilor. Acum zece ani erau disponibile pe piață doar vreo 5-6 astfel de cărți și toate adresate mamelor. Între timp au apărut multe, inclusiv destinate taților.

Sprijinul mamei. Nu mă refer doar la clasicele cumpărături sau alte treburi gospodărești (oricum am dexteritate la călcat cămășiJ, iar gătitul este una dintre pasiunile mele), mai ales în primul trimestru când intervin de obicei grețurile, când se pot exacerba mirosul, gustul, iar mami se împrietenea cu baia. Ci și la sprijin emoțional. La găsirea răspunsurilor la milioanele de întrebări care vin pe perioada sarcinii. La mersul împreună la toate controalele medicale. La ajutatul încălțării, prin ultimul trimestru de sarcină (mamele știu despre ce este vorba).

Nașterea. Da, naștereaJ Chiar dacă pare ciudat la prima vedere. Așa cum perioada sarcinii am fost alături de soție, mi-am dorit ca inclusiv în momentul când mititica vine pe lume să îi fiu alături. Și am asistat la naștere. N-am să uit niciodată lacrimile de bucurie când ne-am văzut minunea.

După naștere. În cazul primei fetițe mi-am luat pauză de la activitatea profesională doi ani pentru a dedica acest timp pe de-a întregul creșterii micuței. Ani în care am căpătat noi abilități și calificări în multe lucruri: cum să fac băiță la bebe și să-i schimb scuteceșe, scosul oricărei pete de pe haine, diversificare, plimbări nocturne cu bebe prin casă (mult timp a considerat că noaptea e rost de joacă, distracție, gângurit sau plâns și doar ziua de somn, dar nici atunci prea mult), până la mutatul a jumătate de casă când plecam din oraș cu bebelinaJ

Zece ani. Atât au trecut de când sunt tată. Joaca. Grădinița și serbările. Prima zi de școală. Clasa zero. Ședințele cu părinții. Serbările claselor primare. Temele. Proiectele. Plimbările. Joaca. Sportul. Vacanța și concediile. Și iar joaca. Am mai zis de ea?

Cele mai bune cadouri pe care le-am oferit în acești zece ani? Dragostea pe care o ofer. Sentimentul de ocrotire. Blândețea și răbdarea. Timpul pe care îl petrec alături de fetele mele. Atenția pe care le-o acord în dezvoltarea lor armonioasă.

Ce am învățat în această perioadă? Cât de important este să poți comunica cu copiii mei (cu cea mică mai mult în haioasa și complicata bebelușească). Chiar dacă vor mai uita ce le-am spus, copiii își vor aminti cum i-am făcut să se simtă pe parcursul copilăriei.

Pot spune cu cea mai mare sinceritate și bucurie că am fost prezent în fiecare moment important al celor două fete și că alături de soție ne-am ocupat în egală măsură. Și cred că am făcut o treabă foarte bună împreună cu cea mare. Acum am luat-o de la capăt. Pentru că așa cum spuneam mai sus, din luna mai 2016, familia s-a mărit cu încă o fetiță care tocmai ce a învățat să meargă.

Îmi place să cred că am găsit frumusețea vieții când privesc ochii fetelor mele, zâmbetele oamenilor calzi la suflet care îmi sunt alături de ani de zile și mă bucur de fiecare clipă, de fiecare zi.

Cu drag,

Cristian Petre

Pe lângă prezența pe blogul Jurnalul unui tata, mă găsiți și pe pagina de Facebook.

E imposibil să condensez zece ani în câteva rânduri, poate imaginile ajută.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *