Pages Navigation Menu

Cu drag și de dragul copiilor - Inscrieri la 0749 419 999

CÂNTEC PENTRU TISHA

Spectacol musical pentru copii (4 ani +)

afis_CANTEC_PENTRU_TISHA_FINALPublicul format din copii este unul sincer, cu multe pretenții, însă, o dată cucerit, acesta îți este fidel până la capăt.

Copiii sunt ușor de introdus într-o poveste frumoasă și bine făcută însă se plictisesc repede și, de aceea, realizarea oricărui spectacol pentru cei mici este o provocare.

Vezi Trailer

Produsele pentru copii sunt adaptate nevoilor actuale ale acestora, astfel că filmele pentru copii sunt din ce în ce mai bine făcute, personajele de desene animate joacă foarte bine reușind să redea stările sufletești la fel de real ca și actorii. Așadar și spectacolele de teatru pentru copii trebuie să țină pasul cu aceste schimbări.

“Cântec pentru Tisha” înseamnă performanță actoricească, un senariu unic inedit, muzică originală, adaptată genului de muzică de calitate pentru cei mici. Este un spectacol dedicat atât pentru copii peste 4 ani cât și pentru părinții care, prin interacțiune și jocuri noi, reușește să aducă în prim plan strânsa relație dintre copii și părinți, importanța și nevoia de a petrece cât mai mult timp cu copilul tău.

Tisha: Elena Dumitrescu/Andra Mirescu
Gratziline: Ioana Ginghină/Andreea Gaica
Rază de Culoare: Ilona Brezoianu
Coșarul: Emilian Mârnea/Răzvan Rotaru
Urs: Rareș Stoica/Răzvan Rotaru
Regizor: Felicia Dalu
Compozitor: Eduard Petru Jighirgiu
Textul și versurile: Andreea Gaica
Costume și decor: Flavia Varga
Producător: MiniArtShow by Ioana Ginghină

Pagina de Facebook

 

“Cântec pentru Tisha” este o poveste inspirată dintr-o problemă reală a copiilor din România. Tisha este o fetiță care are părinții plecați la muncă în Italia și, în fiecare zi, la anumite ore, fetița se întâlnește pe Skype cu ei pentru a sta de vorbă. Cei care îi sunt alături și o ajută să uite de dorul de părinți sunt jucăriile ei. Un urs haios, păpuşile Rază de soare și Gratziline și coșarul vesel îi propun o serie de jocuri hazlii, interactive, care îi vor bucura și pe publicul spectator. Astfel se nasc o serie de jocuri distractive, la care vor participa activ și copiii din public.

Printre cântecele unice, special create pentru acest spectacol, copiii vor putea recunoaște și câteva cântece celebre ale copilăriei noastre.

În cei 10 ani de experiență cu copiii, am învățat că educația prin teatru vine să dezvolte intelectul și personalitatea copilului.
Teatrul poate fi o metodă de educație și învățământ, care poate interveni în formarea unui tânăr, atunci când învățământul alternativ nu este suficient.
Învățământul prin teatru se bazează pe joc, iar strategia educațională prin joc înseamnă inventivitate și ingeniozitate, dezvoltarea imaginației şi a atenției, a spiritului de observație, al comunicării și al spontaneității.

Ioana Ginghină - Manager MiniArtShow

Ioana Ginghină – Manager MiniArtShow

Ideea unui musical original pentru copii, mi-a venit atunci când am observat că există o mare nevoie de astfel de produse pentru cei mici. Sunt mama unei fetiţe de 6 ani și lucrez în industria teatrului pentru copii de 14 ani. Astfel, am observat că celor mici le plac spectacolele cu multă muzică, dans și povești reale.

Andreea Gaica

Andreea Gaica

Andreea Gaica

Pentru mine acest proiect a insemnat mai mult decat un simplu spectacol, este prima data cand am avut dublu rol, de actor si de autor. “Cantec pentru Tisha” este copilasul meu de care sunt foarte mandra. Este un spectacol plin de energie, joaca si voie buna. Are toate sansele de a fi unul dintre cele mai frumoase spectacole pentru copii.

Flavia Varga

Flavia Varga

Flavia Varga

Mă bucur să pot contribui prin culori și forme la această viziune despre individualitate și echipă, despre comoară de credință și putere ce sălășluiește în noi! Deși povestea Tishei este una trăită de mulți copii, o situație socială a comunității de familie, “Cântec pentru Tisha” poate fi un omagiu adus tuturor sufletelor.

Ilona Brezoianu

Ilona Brezoianu

Spectacolul “Cantec pentru Tisha” reprezinta pentru mine o provocare imensa avand in vedere ca este pentru prima data cand lucrez la un spectacol pentru copii! Este o munca frumoasa, cu cantec, dans, si buna dispozitie. Sper din suflet ca la sfarsitul fiecarui spectacol niciun copil sa nu plece nemultumit. Asa ca imi voi da silinta sa le ofer tot ce am eu mai bun!

Răzvan Rotaru

Răzvan Rotaru

Cântec, joacă, bucurie, încântare, entuziasm, zâmbete, dans, culoare, energie! Fac orice când vine vorba de copii! De aceea m-am bucurat foarte tare să aflu că fac parte din această poveste! Vă aștept să cântăm, să dansăm, să ne jucăm și să descoperim împreună un “Cântec pentru Tisha”!

​​

​​Elena-Alexandra Dumitrescu

​​Elena-Alexandra Dumitrescu

„Deși am mai jucat în spectacole pentru copii, experiența „Cântec pentru Tisha” a fost una mult diferită față de celelalte. Poate datorită muzicii, poate datorită energiei noastre ca grup, sau poate datorită libertății de a ne juca ce ni s-a acordat. Eu m-am bucurat ca un copil de acest proiect și tot așa sper să vă bucure și pe voi.”

Andra Mirescu

Andra Mirescu

Am fost foarte emotionata cand am aflat ca fac parte din acest proiect, fiind primul meu musical si lucrand cu niste oameni care chiar stiu ce inseamna asta. Spectacolul este plin de energie si prospetime si abia astept sa ajunga in fata celor mici pentru a se bucura si ei de el. Sper din din tot sufletul sa bucure cat mai multi copii, dar si parinti si sa puna cat mai multe zambete pe buze!! 

Eduard Petru Jighirgiu

Eduard Petru Jighirgiu

Deși au trecut 8 ani de cand fac muzica de teatru, acest proiect este primul in care energia întregii echipe a spectacolului m-au inspirat într-un fel pe care nu l-am mai simțit pana acum. Simt ca odată cu acest proiect am început o noua etapa in munca de creație. Acest spectacol deschide o etapa importantă in istoria musicalurilor pentru copii in Romania.

Ioana Ginghină

Ioana Ginghină

Răzvan Rotaru

Răzvan Rotaru

Ilona Brezoianu

Ilona Brezoianu

​​Elena-Alexandra Dumitrescu

​​Elena-Alexandra Dumitrescu

Andreea Gaica

Andreea Gaica

Andra Mirescu

Andra Mirescu

Rareș Stoica

Rareș Stoica

 

Eduard Petru Jighirgiu

Eduard Petru Jighirgiu

 

Parteneri Media

logo2

logo1 blitzTV_color logo-rl
Print Pap Tot Logo FB  siglaSS
 logo qbebe  logo+fb bebelu
 kidspots  logomacmac
 logo-copilul
 logo CE registered  logo portal copiii3
 suntparinte
 logo ana  copiisimamici.ro
 calendaarul magic
 b24kids  cover 1cursuri pentru copii-final-01
 gradinite_com-jpg
Show Buttons
Hide Buttons